Cerul

Târziu,

Se aude cerul,

Trezind

Cu palmele-i misterul,

Fulgerând

Cu miros de gând

Şi viaţa

Îmbălsămând,

Ca într-o piaţă

Ce totul are viaţă

Şi preţul îl aud,

Printre clipe

Suspinând,

Nu mai ştiu

Ce sunt!

D.G.CĂLINESCU

Uitare

Desculţ simt

Mirosul ploii,

Dezbrăcat

Alerg îngândurat,

Mă simt flatat,

Aici am descălecat,

Iar gândul meu,

Presat,

L-am uitat

Într-un ierbar,

Uscat.

Mă simt singur,

Şi pasărea

Mi-a zburat

La un moment dat.

Sunt uitat…

Sunt detaşat!

D.G.CĂLINESCU

Absent

Umbră de lut,

Mă pierd ca un slut;

Dincolo de urât

Mă simt pârât;

Dar aşa sunt

Clătinat de vânt.

Atunci cânt,

Uitat în prezent,

Mă simt absent

Şi nu pot fi atent

La orice argument

Impus cu armament.

D.G.CĂLINESCU

Catedrala rece

În catedrala rece,

Ochii mi-i ridic,

Şi-mi trece,

Gânduri şi rugăciuni

Mă întretaie,

Lacrimi trec

Şi plâng şuvoaie.

Mă-nchin,

Rogu-te suspin,

Nu te pierde, ţin,

Nu mă uita,

 Căci vin.

Lumânări şi vii,

Lumânări şi morţi,

Toate sunt aprinse,

Sufletelor stinse,

Pironite-n cruce,

Odihnească-i Doamne,

Rogu-Te, pe toţi.

C.D.CĂLINESCU

Întrebări

Am întrebări…

Nu vreau răspunsuri…

Nu vreau cuvinte…

Îţi vreau ochii liberi

Direcţi şi discreţi,

Ei îmi vor da tot,

Răspunsuri şi vieţi,

Idei scrise pe pereţi.

 

Am întrebări…

Nu vreau ghicitori…

Nu vreau necunoscute…

Îţi vreau răsuflarea

Tăcută şi caldă,

Pe masa întinsă

În plicul alb închisă

Pentru mine scrisă.

 

Rămân cu întrebări…

Dar visele nu-mi sunt deşarte.

D.G.CĂLINESCU

Sunt lut

Închid ochii,

Dar ascult,

Muzica o rup,

Stau tăcut,

Cu gândul mut,

Mă las pierdut…

Sunt singur,

Cu mâna rup,

Din amintiri făcut,

Eu sunt lut.

D.G.CĂLINESCU

Sub semnul ?

Calea o simt

Ca un arcuş pe o vioară,

Melancolia m-a îmbrăţişat

Ca şi cum ar fi vrut să moară.

O lacrimă a scăpat

Şi-a curs pe un obraz de ceară.

Sub muzică de fanfară

Mi-am vândut sufletul

Şi apoi, l-am lăsat să piară.

Am mers până într-o seară,

Când pe o buturugă m-am aşezat,

Durerea ca să-mi dispară,

Dar am uitat,

Nimic nu mai are rânduială.

M-am ridicat,

Dar nu mai era ca prima oară.

Atunci, în genunchi m-am lăsat,

Şi m-am rugat,

Ca şi cum mi-aş fi dorit

În faţă să-mi apară.

D.G.CĂLINESCU

Nominalizari

It’s a honor for me that I have been nominated by george-b with this award.

One Lovely Blog awards ( another award, this time from AlilCm)

Thank you George , for honoring me with this award, and Congratulations for you Award!

Here are the rules that come with accepting this nomination:

(a) Thank the person who nominated you and link back to them in your post (and put in the logo)
(b) Share 7 things about yourself
(c) Nominate 15 or so bloggers you admire
(d) Contact your chosen bloggers to let them know

 

Nominalizarile mele sunt:

1. http://poorbuthonest.wordpress.com/
2. http://cufarulcubucurii.wordpress.com/
3. http://melidoniumm.wordpress.com/
4. http://natycalinescu.wordpress.com/
5. http://lunapatrata.wordpress.com/
6. http://bursucel.wordpress.com/
7. http://tabletademinte.wordpress.com/
8. http://cristimoise.wordpress.com/
9. http://tighinaromaneasca.wordpress.com/
10. http://sdratca.wordpress.com/
11. http://silvingfaeries.wordpress.com/

Ploaia

Într-o dimineaţă,

M-am trezit,

Că iubesc ploaia.

 

Într-o zi la prânz,

Am închis umbrela

Şi am simţit ploaia.

 

Într-o seară

De vară,

M-am lăsat atins,

De-a picăturilor pală.

 

Într-o noapte

Pierdut în şoapte,

Călcam prin ploaie

Şi m-am udat.

 

M-am trezit

Pe o bancă strivit

De-a ploii hărmălaie…

Pic…Pic…

D.G.CĂLINESCU

Căderea

Când focul de lemne

Se căzneşte să-şi dea-n pene,

Lăsând suspine demne,

Pierdute-n ascunziş de vreme,

Îmi pare că sunt lovit de-o lene

Şi cad răpus şi părăsit de vene.

Nu înţeleg, de ce visez culoare,

Când totul este şters şi e răcoare,

Mă las purtat şi aruncat la vale,

Dar, am să cad, în marea cea mai mare.

Nu vreau să urc, strigând cât pot de tare,

Nu am odihnă, plâng de supărare,

Mă-nchid în mine, mă strâng cât pot de bine,

Durerea să mă lase; cât mă mai ţine?

Mă-ngân şi spun cuvinte şterse,

Dar lor, nu are cum să le mai pese,

Căci toate sunt căzute-ntr-o mirare,

Mă las purtat de valul cel mai mare.

Portrete ude în căderile lor surde

Mă-ntreabă până când şi până unde?

Mă strâng şi pun pe mine

Nisipuri ude, mlaştini şi suspine.

Purtat pe înserat eu simt căderea,

Dar nu mai e nimic, nici adierea…

D.G.CĂLINESCU