Nebunul – elogiul unui eu

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro


Râd într-o culoare alb violet a apusului, ce încăpăţânat se târăşte la picioarele mele, printre priviri mincinoase ce se încreţesc sub zgomotul palmelor pline de petale de trandafiri. O harpă dezacordată mă urmăreşte printre urmele gândurilor prinse sub zborul unor colibri. Paşii se năpustesc printre jocurile unor jaluzele obosite de atingerile dimineţilor îngâmfate, ce rostesc imnuri până la refuzul unei convorbiri ce îşi aşteaptă infinitul.
Sunt dirijorul păcatelor mele, ce se afundă în fiecare latură cu formă a pixului fără inimă, ce se amăgeşte tuşind fără urma de regret a ultimei lacrimi a morţii. Numărătoarea bătăilor în podeaua inimii mi-o cinsteşte privirea unui gând ce amăgeşte diapozitive cu bucăţi din gheaţa minţii. Regi şi regine se vând unor voci uitate ce trăiesc sub pietre. Palmele ridică gândurile unor sprâncene, ce înoată fără să poată părăsi lipitorile care frânează gustul amărui al picăturilor de sânge ce curge în paharele venelor, printre holurile umede ale lanternelor care strigă muzica paşilor îmbibaţi într-o Golgotă în care nopţile şi zilele fraternizează cu mine.
Vă privesc când muzica a tăcut sub forţa timpului şi a uitării. Dezamăgirea se îngroapă în uitarea zidurilor fără urmă. Dacă aş putea striga, explozia bucuriei ar face mii de victime. Stau pe trotuar şi privesc în jurul urmei mele goale, fără răspunsuri şi fără întrebări, în timp ce bucăţile de culoare se sinucid în tăcere, aşteptând lovitura de graţie a liniştii.
Rotunzi ca roşul crud al asfinţitului, ochii se amăgesc, iar voi, cei care mă priviţi fără milă, nu înţelegeţi că lumea inimii mele este amanetată, nu-mi mai aparţine. Am pierdut-o într-un joc al hazardului, când îndrăgostit m-am lăsat prins de hamurile tinereţii ce fără milă s-a aruncat într-o groapă cu sălbăticiuni, care smulg adevărul din spatele unui tablou.
Poate că nu-mi place să aud apocalipsa ce râvneşte la prezentul unei mângâieri parcurgând etape şi etape dintr-o lună perfect rotundă. Dar dacă m-aş opri acum, trecutul nu ar mai avea valoare, iar prezentul ar fi fără rost. Grilajele viitorului se strâng strivite de încăpăţânarea minţii, în care nebunia vrea totul, nu doar răspunsuri fără întrebări, în care sărutul are rolul principal într-o piesă cu personaje multiple în care tu eşti regele, iar eu o tură nebună.
Trambulina unui interes fără veste se poate sparge în secunde, fără număr, fără zgomot şi fără a se mai putea apropia de lumina ce curge ca şi ploaia într-o piscină în care minţile o privesc din depărtarea balconului aruncat la întâmplare într-o cale a răzbunării şi a paşilor de tango.
Tornadele firii se răspândesc printre trupurile goale, într-o oglindă a efemerului în care pătratele şi triunghiurile se închină, ascultându-şi forţa loviturilor în perete. Întinderea ochilor, ce râvneşte la tot, încetează să mai existe, când mângâierea mâinilor se transformă într-un joc fără şoarece şi fără pisică.
Cerşetor la mila voastră, mă nasc cu fiecare paranteză ce crapă asemeni gheţii sub forţa tălpilor şi drujbelor fierbinţi, care vor sânge cu orice preţ. Aş putea primi mărunţiş ca rest, dar refuz politicos, ca şi cum perspectiva alaiului ar fi fără însemnătate. La fiecare punct şi virgulă mă aşez pe banca rece, unde eu nu sunt decât un intrus într-o altă clipă a universului. Refuzul meu de a mă supune nu-mi dă nicio şansă. Prefer să fiu nebun în lumea lor, în care orchestra alungă dirijorul pe motiv că este prea înalt.
Mă las singur… Sunt un biet nebun!

©Dragoş G. CĂLINESCU


 

Advertisements

28 thoughts on “Nebunul – elogiul unui eu

  1. Trecut, prezent sau viitor au valoarea propriei fiinţe. 🙂
    În paranteze fie pusă întrebarea care vine: nebunul e egoist sau altruist?

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s