
sursa foto fineartamerica.com
În oraşul fără icoane sinucigaşii cântă pe străzi
Sunt călcaţi în picioare
Şi arşi pe rugul unei spirtiere din care se hrănesc
Balaurii din beton
Nemestecate viori se adună la umbra unui dirijor
Crescut din întâmplare
Pe braţul lung al unei macarale părăsite
Precum o molie
Enumăr câteva suspine calcaroase uitate în palmă
Monedele minuscule au adormit
Singure şi îngheţate într-un viitor parşiv
În care ne naştem ţinte
Din oglinzi fumul de ţigară prinde culoarea morţii
Cu litere mari cât un pumn
Zilele de naştere al pietrelor sunt uitate
Cu un dans filantropic
Simfoniile bat la porţile timpanelor cu ceară
În care nopţile primesc sensul unic
Iar vălul luminii se îmbată cu goluri de aer
Printre mesele de joc organoide
© Dragoş G. CĂLINESCU, 2012-2018
Advertisements
Excelentă această simfonie!
Mulţumesc pentru gânduri.