Plânset

sursa foto facebook.com

Plânsetul fumului de tigară

Lasă creta să ardă sfaltul

Cu bună credinţă,

Buzele strivesc aşteptarea,

Iar norii mă îndeasă în sânul

Fragedei lacrimi,

Aştept ca obrazul călit

Să-mi spună – Noapte bună!

Cu fiecare rând proscris

Tunetele se transformă în apă dulce,

Parfumul aruncat în stratosferă

Mă strânge de mână,

În fiecare staţie apauzele

Se usucă pe braţele nopţii,

Sunt sigur că luna mă arde

Strigându-mă cu voce oarbă,

Mă aşez în genunchi

Oprindu-mi privirea în baraje goale,

Tăcerea se încruntă la portativ

Fixând cheia în uşa minţii

Şi lacrimile aleargă deocheate

Pe trupuri din tuş şi moarte,

Fără paranteze timpul se împarte

În pahare sparte.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2017

 

Femeie

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

Femeia mi-e cascadă –   

Un turn privit în sus, 

O apă rece pe sânul meu fierbinte,

Trupul fără urma timpului, 

Un biet pitic ucis în minte,  

Sărutul proaspăt şi-ndelung dorit…

 

Femeia mi-e rană pe trupul meu  

Deschis de biciul nemilos al gurii, 

O-ntind pe piept ca pe o umbră 

Captată-n podul palmei  

Cu gustul sfârcului înlăcrimat… 

 

Pun rămășag pe solzii inimii  

Întinși ca un asfalt: 

Femeia-i un arc de rugă   

Poftind la Mărul lui Adam. 

 

Uit că scriu acum  

Strofele unui condor înaripat   

Sugrumat pe margini, 

Arunc o plecăciune bătrânului argat 

La poarta fără nume,  

Acolo unde marea își cere scuze  

Strivindu-i un oftat.  

 

Da!…ea-i femeia – un condamnat.  

© Dragoş G. CĂLINESCU 2017

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

 

Africa

Pământul se naşte

un şarpe cu două capete

soarele gustă o felie din lună

bivolii râd cu gura plină

oceanul înghite firimiturile deşertului

tăcerea savanei păşeşte înfometată

umbre crescute în podul palmei

leoaice alăptează cu teamă

luneta întinde săgeata otrăvită

ţărâna tinde să ucidă

suliţele sunt morminte de oase

dansul vulcanului mă trezeşte

tobele aprind chibrituri pe cer.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

 

Celule

Dacă ar fi să plâng, să mă oprești, 

Dacă ar fi să strig, să mă uiți, 

Dacă ar fi să ţip, să privești cerul, 

Dacă ar fi să mor, să lași pământul să crape, 

Dacă ar fi să ard, să mă îngropi aproape, 

Dacă ar fi să tac, să mă ridici în picioare, 

Dacă ar fi să uit, să mă pui în lanțuri, 

Dacă ar fi să cad, să mă săruți, 

Dacă ar fi o ultimă dorință, să n-o spui, 

Să arzi lanțurile și să te naști.  

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

scrisă la Muzeul Memorialul Durerii de la Sighetu Marmaţiei

sursa foto colecţia personală

sursa foto colecţia personală