Gânduri pure

Fluturii îşi schimbă culoarea,

Iar cerul se bâlbâie la ferestre.

Deschidem porţile uitării

În pământul ce înghite seminţe.

Citim în visele obrajilor frustarea,

Când plata îşi aşteptă luntreaşul.

Ne-ntoarcem pe valurile mării

Hrănind ţărâna precum sarea.

Goniţi ni-s paşii petalelor,

Zâmbim celor ce n-au să mai vină…

Dragoş G. CĂLINESCU

14.08.2017

Condoleanţe V. Grecea

Plânset

sursa foto facebook.com

Plânsetul fumului de ţigară

Lasă creta să ardă asfaltul

Cu bună credinţă,

Buzele strivesc aşteptarea,

Iar norii mă îndeasă în sânul

Fragedei lacrimi,

Aştept ca obrazul călit

Să-mi spună – Noapte bună!

Cu fiecare rând proscris

Tunetele se transformă în apă dulce,

Parfumul aruncat în stratosferă

Mă strânge de mână,

În fiecare staţie apauzele

Se usucă pe braţele nopţii,

Sunt sigur că luna mă arde

Strigându-mă cu voce oarbă,

Mă aşez în genunchi

Oprindu-mi privirea în baraje goale,

Tăcerea se încruntă la portativ

Fixând cheia în uşa minţii

Şi lacrimile aleargă deocheate

Pe trupuri din tuş şi moarte,

Fără paranteze timpul se împarte

În pahare sparte.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2017

 

Femeie

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

Femeia mi-e cascadă –   

Un turn privit în sus, 

O apă rece pe sânul meu fierbinte,

Trupul fără urma timpului, 

Un biet pitic ucis în minte,  

Sărutul proaspăt şi-ndelung dorit…

 

Femeia mi-e rană pe trupul meu  

Deschis de biciul nemilos al gurii, 

O-ntind pe piept ca pe o umbră 

Captată-n podul palmei  

Cu gustul sfârcului înlăcrimat… 

 

Pun rămășag pe solzii inimii  

Întinși ca un asfalt: 

Femeia-i un arc de rugă   

Poftind la Mărul lui Adam. 

 

Uit că scriu acum  

Strofele unui condor înaripat   

Sugrumat pe margini, 

Arunc o plecăciune bătrânului argat 

La poarta fără nume,  

Acolo unde marea își cere scuze  

Strivindu-i un oftat.  

 

Da!…ea-i femeia – un condamnat.  

© Dragoş G. CĂLINESCU 2017

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

 

Africa

Pământul se naşte

un şarpe cu două capete

soarele gustă o felie din lună

bivolii râd cu gura plină

oceanul înghite firimiturile deşertului

tăcerea savanei păşeşte înfometată

umbre crescute în podul palmei

leoaice alăptează cu teamă

luneta întinde săgeata otrăvită

ţărâna tinde să ucidă

suliţele sunt morminte de oase

dansul vulcanului mă trezeşte

tobele aprind chibrituri pe cer.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

 

Celule

Dacă ar fi să plâng, să mă oprești, 

Dacă ar fi să strig, să mă uiți, 

Dacă ar fi să ţip, să privești cerul, 

Dacă ar fi să mor, să lași pământul să crape, 

Dacă ar fi să ard, să mă îngropi aproape, 

Dacă ar fi să tac, să mă ridici în picioare, 

Dacă ar fi să uit, să mă pui în lanțuri, 

Dacă ar fi să cad, să mă săruți, 

Dacă ar fi o ultimă dorință, să n-o spui, 

Să arzi lanțurile și să te naști.  

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

scrisă la Muzeul Memorialul Durerii de la Sighetu Marmaţiei

sursa foto colecţia personală

sursa foto colecţia personală

Versuri neachitate

 

Trag lanțurile în piept

Uitând să trăiesc viu

Icoanele serii mă urmăresc

Ţinându-mi privirea în negrul pământ

Mă arunc la picioarele uitării

Chiar aici în Gradina Morii.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

SIGHETUL MARMATIEI la HOTEL GRADINA MORII

Crăpat în patru

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

Dinţii se ceartă în gura mare

Pentru o bancnotă tăiată la colţuri.

Mă arunc în faţa maşinii să salvez o floare,

Cănd umbra băncilor mi-o retează sec.

Toate pietrele sunt îndoite la mijloc într-un cerc perfect

Aranjate în vitrină ca rochii de seară.

Împing o respiraţie în plămânul stâng

La fiecare stop al cronometrului.

Bănuiec cât mă poate arde,

Când las amprentele să cadă pe hârtie.

Şi crăpat în patru,

Muştele se lasă ademenite cu rouă.

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

Versuri ude

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

Ţânţarii îmi ţin companie,

Când soarele se ascunde între ghilimele,

Iar timpul meu se naşte a nu ştiu câta oară

Părăsindu-şi locul călduţ al ierbarulului trăzvit.

Dacă aş putea alerga,

Maşina de scris s-ar răzbuna

Tratâmdu-mi rănile cu apă chioară.

Finalul şi startul pauzelor

Mă macină precum viermii din insectar.

Nopţile au mâinile retezate

Ca să nu poată bea apă.

Le curm ţipătul cu picătura chinezească

Cititind rar testamentul palmelor încruntate

La cerul ce nu aude şi nu vede

Farurile maşinilor îngropate.

Morţii cu morţii,

Iar viii cu noi,

Au aplauzele ruginite în buzunare.

Pe coperţi titlurile se ascund în plicuri groase

Respirând versuri ude.   

© Dragoş G. CĂLINESCU 2016

Muze

sursa foto google.ro

sursa foto google.ro

Sub braţul morţilor stă Clio

În zborulul unui balon al disperării,

O văd pe Eutherpe râzând

În colţul stâng al gurii,

Scuze dintr-a Thaliei înlăcrimată

Secure a destinului se scurg,

Singură Melpomene

Îşi înalţă zmeul crud,

Când Terpsichore trezeşte

Limbile-i de soc

Şi Erato sărută râul rece

În căutarea şarpelui de foc,

Iar în genunchi suspină Polimnia

Simţindu-şi puntea legănând.

O frunte stearpă Urania striveşte

Cu unicu-i sărut,

Ca şi când Calliope

Îşi sapă propriul ei mormânt.