Scriu…

Scriu… scriu…

Si ma gandesc departe,

Ca pe aceasta lume

Plina de pacate:

Pot eu sa scriu?

Pot eu sa am dreptate?

Cind pe acest pamant

Nu va mai fi vreodata,

Ceva mai pur si omenesc

Decat un simt, numit

DREPTATE.

D.G. CALINESCU

Concertul

In padurea inverzita

Au sosit orchestrele,

Ca sa prezinte in zare

Cintece incantatoare.

Cind se lasa inserarea,

Incepe deliberarea,

Declarind castigatoarea

Ce se aude-n toata valea.

Oare cine-i?  se intreaba

Dintr-o data ascultarea.

Stati pe loc si veti vedea,

In scena cine va urca!

Privighetoarea, fala mare,

E vestita cantatoare.

D.G. CALINESCU

Versul

Simt linistea cum ma cuprinde,

Se apropie si ma-nconjoara,

Ma intoarce si-mi desface

Poarta grea spre infinit.

Tot ce vad imi este liber

Si din suflet imi apar,

Randuri, siruri de cuvinte

Ce in mintea mea se-aduna

Intortocheate, far’ de vina.

Ma intorc din cale,

Dar nu pot pleca de dor,

Caci soarta mi-e legata, de a lor.

Ele, randuri, siruri de cuvinte

Ma cuprind de subtiori,

Si-ncerc sa scap din stransoarea

Ce-a-nceput sa ma sufoce

Cu vorbe, litere, silabe.

Toate puse la un loc,

Se string in mintea-mi de lumina

Ca lucruri fara de-nceput.

D.G. CALINESCU

Furtuna

O liniste de stanca

Se asternu in sat,

Luminile se stinsera,

Cerul s-a innourat.

Pe malul marii

Valurile suna,

S-apropie-o furtuna

Pe zeci de kilometri, mii.

Valurile se ridica

Si furtuna se porneste,

Corabii le scufunda

In valuri spumegande.

Totul piere si dispare,

Se dezbina si il fura,

Marea rea si inspumata,

Cu-a-ntunericului lumina.

Razele s-arata iara,

Pe oglinda stravezie,

Linistindu-se indata

Si a valurilor furie.

Viata revine la normal

Si sub val si pe deasupra.

Apa pare de cristal

Cind o scanteie lumina.

Se asaza Luna iar,

Pe a apelor lungime

Si incearca sa apara,

A furtunii valuri stinse.

D.G. CALINESCU

Testament

Un om… aici salasueste,

Cu-a sa privire si-al sau chip,

Ce s-au pierdut de mult in timp;

Doar aste buchii au raman,

Pe-o lespede inscrise.

Ca testament las aste versuri,

Spre pomenire si cinstire,

Ca sa-si aduc-aminte-odata,

O mica poezioara, ca testament lasata

De un oarecare Mihalian Halenstata.

O viata-ntreaga a inaltat-o

Acestei arte nepretuite,

Spre a o da lumii noastre

S-o pretuiasa si s-o cante.

Aceste lucruri am vrut sa spun… si

Pe-a mea lespede, sa-mi fie scrise.

D.G. CALINESCU

Revelatia ganditorului

E frig,… celula-i goala,

Pe zid e-o cruce veche,

Si-mi pare a fi de veghe

La capatiiul unui om.

A!…Da, pe-o rogojina

E umbra unui dom,

Si-i imbracat in negru,

De parc’ ar fi nebun.

Se roaga-ntr-una,

Cu ochii si fruntea

La crucea ceea veche,

Pironiti pe tron.

Si ea pare sa se roage,

Odata cu omul cel nebun.

Un om in negru nu-i nebun,

Caci poarta-n mana alta cruce,

Si barba, si albul de pe fata

Il fac sa fie un batrin.

Se roaga-ntr-una,

De ceasuri-ntregi

Si clipe de mult pierdute,

Parca si-ar fi gasit lumina…

Se-aude un murmur rece,

Dar nu stie sau nu poate

Sa-nceapa liturghia,

Cea tainica…

Ceva, il tot opreste,

Facandu-l sa  repete

Ruga ce-o vrea sa spuna.

Sufletu-i e blind

Si plin de fericire,

Credinta-l inconjoara

Nevrind sa lase

Lumina lui sa piara

Si-altarul sfant.

Sa-i tulbur meditatia adanca,

Ar fi greseala neiertata,

Asa ca-l voi lasa in pace

Asteptandu-i clipa,

Cand se va intoarce.

Dar, ii vad sudoarea

Tot mai fierbinte,

Ce se scurge

De pe a lui frunte.

Simt cum il cuprinde,

Fericirea lui nebuna,

Dar, nicio miscare…

Nici macar un  semn,

Tacerea lui e-adanca,

Ca o fantana plina.

In mana-i vad o carte

Ce-o strange,

Tinand-o linga piept,

Se roaga-ntr-una,

Nu pot sa mai astept.

Tacerea lui adanca

O simt cum ma-nfioara,

Asa ca, ma apropi-ncet.

Bratul l-am intins,

Incercand s-ating batranul,

Dar, curios, nu mai era aici,

Disparuse parca, intr-un vis.

Tacerea cea de stanca

Se asternu din nou,

Vazind lumina printre gratii,

Simtii din nou puterea

Sa lupt, sa-nving…

D.G. CALINESCU

Abstract

Totul trece si dispare,

Se transforma si apare

Si din nou se mai repeta,

Ca un joc de pirueta

Ce in dansul lui zurliu

Mai dispare si ce-i viu,

Cind pe asta lume sumbra

Vine Moatrea cu-a sa umbra.

D.G. CALINESCU

Forfota ingerilor

Ingerii cu-a lor aripe,

Se inalta-n cer deodata,

O sfasie si  o lasa

Bolta ceriului albastra,

Ca un rand de pietre rare,

Ce se-ndreapta-ncet in zare,

Fara de sfarsit…spre soare.

Ca un vant cu adiere

Ingeri urca si coboara

Prin bolta  soarelui de vara.

Ape lin, curgand in valuri,

Se apropie de maluri,

Se izbesc, se tot framanta,

Ingerii pe rand incanta,

Si-i adorm, ca luati de valuri,

Pe-a nisipurilor maluri.

Se trezesc si-ncep sa tipe,

Parc-avand in minti topite,

Zile negre si suspine.

D.G. CALINESCU

Imi cer iertare!…

Imi simt inima cum bate,

Se caieste, si imi spune;

C-am gresit fata de tine,

In clipa in care,

Mintea imi spunea,

Nu inima, căreia,

Atunci, eu trebuia

Sa-i dau doar ascultare.

Secunda asta o urasc,

Si-acum imi cer iertare;

In fata ta, ma plec,

Cerindu-ti indurare.

Recunosc ca am gresit,

Dar, am sa indrept,

Spunindu-ti, ca eu iti doresc,

Toata fericirea de pe lume!

Acum ca totul s-a sfirsit,

Eu, te mai rog un singur lucru,

Sa nu uiti clipele in care,

Noi doi traiam cu-nfrigurare.

Prieteni, eu te rog sa fim,

In veci ca sa traim

Cu amintirea vie

In inimi, ca sa fie.

Dedicata unei despartiri si ruperii intelegerii noastre.

Nu-ti asculta mintea,

Inima, las-o sa judece….

D.G. CALINESCU