sursa foto google.ro
* Parapetism – gen de poezie modernă, ce limitează textul liric la 3 versuri, cu structură liberă, dar cu posibilităţi de interpretare nelimitată, care evidenţiază trăiri, idei, sentimente, gânduri.
sursa foto: trilulilu.ro
sursa foto google.ro
Șocul unei fântâni arteziene
Se lasă îngropat în petale de trandafir,
Într-o noapte în care luna
E prea departe să o mai pot auzi,
Dar o văd cum aleargă către un soare
Ce răpește o parte din sticla arzând
Pe palmele rupte de realitate
Şi sparge pietrele înmoiate în inimă.
Doar goana respirațiilor îți mai cere să stai,
Căci timpul nu e un evantai rătăcit,
Ce nu vrea sa tragă pe dreapta.
Lacrimi de hârtie se cred avioane,
Aleargând nebune către o altă lume…
Cred că soarta nu-ţi cere, ci spune,
Că totul e ca marea în spume…
Cătuşe de zgură se înfig în fiecare perfuzie
Amăgindu-se că e mai bine fără,
Dar răul ce-l simți că te sugrumă
E un capac peste propria lumină.
sursa foto: pann.ro
Atunci când ne dăm seama că şi cel mai neînsemnat dar ascunde tragism, pentru noi, cei de rând, este prea târziu să mai putem face un pas în lateral. De aceea lăsăm capul în jos şi ne resemnăm.
Nu trebuie să mai perpetuăm un nu obsesiv, încercând permanent să găsim o justificare pentru fiecare pas pe care suntem induşi să-l urmăm. Reuşitele noastre sunt eşecuri finale, sunt răni prin care lichidul roșu indispensabil vieţii capătă noi valenţe, noi trăiri peste care nu putem trece. Când eşti pe scenă, la teatru, te transformi într-un mic D-zeu, ce reușește să găsească o cale spre adevăr, spre ceva la care noi visăm, o poartă a sufletului, proprie fiecărui individ.
Cu fiecare trecere personajele se comportă tragic, fatalist, neavând încredere în propriile convingeri, ce sunt uitate şi încălcate pentru ceva banal – o casă – ajungând să ucidă fără remuşcări, dar având de fiecare dată o explicaţie incitantă a universului lor îngust. Sensibilitatea trăirilor ascunde de fiecare dată un act la care suntem martori pasivi, biete figuri de ceară, sclavi ai unui sistem ce ne hotărăşte destinele.
O societate consumeristă bazată pe controlul total, un big brother ce nu iartă nimic, ce ştie tot, ce ucide sacrificând pe rând totul, chiar şi proprii semeni, acei neînsemnaţi fără un ideal în viaţă, am întâlnit-o în seara zilei de 24 octombrie pe scena Teatrului Anton Pann din Rm. Vâlcea, la avanpremiera piesei de teatru Vermine radiante de Philip Ridley, un spectacol de Botos Balint în scenografia Bajko Blanka-Aliz.
Doi tineri, fără pretenţii majore de la viaţă, Jill (Reka Szasz) şi Olli (Andrei Brădean) gravitează în jurul unei sarcini, fiind convinşi şi manipulaţi de Domnişoara Di (Ana Şuşca), un fel de forţă malefică, să îşi justifice crimele prin plăcerea de a decora propria casă. Macabrul îi urmăreşte pe tot parcursul contractului în două exemplare, distrugându-le şi ultima părticică de umanitate.
Totul are un parcurs scenic sub forma unei plimbări printr-o casă primită cadou, descoperind o nouă dorinţă de schimbare a unui rău necesar. Interpretarea de zile mari a celor doi actori Reka Szasz şi Andrei Brădean marchează fiecare trăire, fiecare dorinţă, fiecare gând, reuşind să interacţioneze cu publicul într-o manieră ce a fost răsplătită cu îndelungi aplauze la final. Jocul, mimica, trăirile au fost accentuate prin căldura din sală şi transpiraţia datorată zbuciumului scenic. Cele două personaje sunt dezinvolte, reuşind să nu lase limitele scenei să le îngrădească universul, având capacitatea să descopere de fiecare dată o altă frontiera a spaţiului. Uşile laterale şi zona în care activează publicul sunt aşezate subtil într-un puzzle ce formează un tot, un spaţiu mai mult sau mai puţin delimitat în forma acceptată de noi. Meditaţia spre care ne împinge regizorul cu ajutorul trăirilor ne marchează iremediabil retina, constituindu-se ca un gong, dar nu la începutul piesei, ci pe întreg parcursul ei.
Omul, la început integru, pueril, fără gânduri ascunse, maleabil, bine crescut şi intenţionat, se transformă treptat într-un monstru ce ucide pentru propria plăcere, pentru a-şi satisface nevoile efemere de subzistenţă.
Domnişoara Di pare prezentatorul ce manipulează atât publicul, cât şi jucătorii, acel model de soartă care ne loveşte dureros, chiar şi atunci când ne întinde o mână de ajutor. Într-un plan secund reuşeşte să manipuleze tot, să controleze şi să supravegheze atent soarta celor doi amărâţi, oferindu-le o speranţă. Destinul are mai multe faţete şi ne joacă feste de fiecare dată cu urmări catastrofale, epidemice.
Întreaga echipă ajutată de efecte şi decoruri simple, atent alese, îşi face pe deplin treaba, reuşind să dea viaţă unui spectacol ce nu trebuie ratat. Alături de scurte elemente comice, cele 90 de minute ne menţin acolo, reuşind să trezească dorinţa de a rămâne cuplaţi la acea realitate indusă.
Finalul poveştii Vermine radiante îl constituie trezirea din visare, din acel negru în care ne avântăm fără puterea de a ne opune, din cotidianul ce ne macină ostentativ, manipulându-ne destinele, fizicul şi conştiinţa.
Am părăsit sala de spectacole frumos impresionat, cu un sentiment de mulţumire spirituală, ce ar trebui să-l regăsim de fiecare dată în suflet şi cu dorinţa de a revedea spectacolul la un moment dat.
Material publicat în:
şi promovat pe:
sursa foto google.ro
Şoaptele se răresc
Închizând o parte din buzunare.
Nu toate culorile
Ar putea fi condamnate.
Adaug o gură de rouă…
Într-atât de rece e dorul visării.
Păpuşi de aţă cu viaţă efemeră
Rătăcesc din cetate în cetate.
Lungi amintiri îndulcite
Se răzbună tăcând uitate.
Nu fiecare drum
Aduce ploaia de vară.
Poate vorbele-mi par căpcăuni,
Dar sufletul mi-e îngropat într-o floare.
Pământul cu mucegai răstignit
Se uită la luna ce răsare.
Tablouri sunt puse
Să strige jurăminte complicate.
Şi morţii sunt aliniaţi
Să-şi sape propriile morminte.
Zilele rătăcesc prin lumină,
Se cred câmpuri fără maci.
Îngeri bătuţi în diamante
Se aruncă în gropi comune.
Alături de toţi,
Noi suntem fiinţe mărunte.
sursa foto google.ro
sursa foto google.ro
sursa foto google.ro
© Dragoş G. CĂLINESCU
sursa foto google.ro
© Dragoş G. CĂLINESCU
© Dragoş G. CĂLINESCU
DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă 
You must be logged in to post a comment.