Articolul tau e extrem de bine venit! Si ai atatea Like-uri pentru ca e un subiect ce trebuie discutat fiindca cei mai multi se ascund de el, de parca ar trai vesnic. Tu ai avut curaj sa enunti acest adevar. Sper sa se porneasca o discutie intre mai multi, pe blogul tau.
Apoi urmează alte întrebări, în legătură cu ce va fi după moarte, în legătură cu alte căutări… A trăi împăcat e o stare sufletească ce ține, mai degrabă de echilibrul dintre așteptări și realizări (mai ales spirituale).
Dar da, eliminarea oricărui sentiment de frică poate duce la asta.
va recomand sa cititi “Cartea tibetana a mortii si a vietii” de Sogyal Ripoche. Sau macar s-o aveti in casa pentru mai tarziu. Poti multe sa inveti din ea, daca-ti faci curaj sa citesti.
Cu mare placere – sunt bucuroasa ca nu trec singura prin asta – mai tarziu, atunci cand vei voi tu, iti voi povesti ce am trait experimentand ceea ce am citit in aceasta carte.
Citesc “Solutia Schopenhauer” a lui Irvin D. Yalom. Dupa, ma voi ocupa si de “Cartea tibetana a mortii si a vietii”. Subiectul ramine deschis.
Traind cu frica mortii uiti sa mai traiesti, uiti sa te bucuri, uiti sa respiri…
Moartea este doar o trecere… e prea scurta si prea importanta viata ca sa ne inchinam viata descoperirii misterului mortii..
in fond moartea este singura certitudine viabila in viata, ce rost are s-o mai zgandarim si noi?!
“nu de moarte ma cutremur ci de vesnicia ei” (Vlahuta)
E un vers pe care il repeta des tatal meu. Cand a murit am fost langa el si l-am vazut trecand dincolo. Pentru el a fost ca o usurare. Pentru mine? Nu stiu … pe de oparte, durerea de a-l pierde, pe de alta parte am inteles ca intr-o zi oricum se termina aici pentru a continua in alta parte si ca nu e totuna daca ma pregatesc sau nu pentru asta. Vreau sa spun ca eu cred ca trebuie sa invatam, sa ne antrenam, pentru lumea in care vom trece.
DRAGOS G. CALINESCU - de la silabe la artă 
Articolul tau e extrem de bine venit! Si ai atatea Like-uri pentru ca e un subiect ce trebuie discutat fiindca cei mai multi se ascund de el, de parca ar trai vesnic. Tu ai avut curaj sa enunti acest adevar. Sper sa se porneasca o discutie intre mai multi, pe blogul tau.
Ma bucur ca a trezit interesul afirmatia mea.Discutiile sunt binevenite.
în păcat
Fiecare cu impresia lui!
Apoi urmează alte întrebări, în legătură cu ce va fi după moarte, în legătură cu alte căutări… A trăi împăcat e o stare sufletească ce ține, mai degrabă de echilibrul dintre așteptări și realizări (mai ales spirituale).
Dar da, eliminarea oricărui sentiment de frică poate duce la asta.
Fiecare are o intrebare, fiecare gaseste un raspuns sau mai multe, dar ideea ramine deschisa!
va recomand sa cititi “Cartea tibetana a mortii si a vietii” de Sogyal Ripoche. Sau macar s-o aveti in casa pentru mai tarziu. Poti multe sa inveti din ea, daca-ti faci curaj sa citesti.
Am gasit cartea si o voi citi! Multumesc!
Cu mare placere – sunt bucuroasa ca nu trec singura prin asta – mai tarziu, atunci cand vei voi tu, iti voi povesti ce am trait experimentand ceea ce am citit in aceasta carte.
Citesc “Solutia Schopenhauer” a lui Irvin D. Yalom. Dupa, ma voi ocupa si de “Cartea tibetana a mortii si a vietii”. Subiectul ramine deschis.
Traind cu frica mortii uiti sa mai traiesti, uiti sa te bucuri, uiti sa respiri…
Moartea este doar o trecere… e prea scurta si prea importanta viata ca sa ne inchinam viata descoperirii misterului mortii..
in fond moartea este singura certitudine viabila in viata, ce rost are s-o mai zgandarim si noi?!
Am vorbit cu un coleg care a trait moartea. L-am intrebat: Ce a vazut! Raspunsul: Nimic!
Si eu am fost in stop cardiac cateva minute si tot nimic n-am vazut 🙂
Interesante trairile tale.
unele interesante.. altele traumatizante… in spatele articolelor mele pozitive sta un destin greu incercat…
dar viata e frumoasa 🙂
Si merita traita!
Cind faci pace cu tine insuti moartea nu mai pare atit de ‘deranjanta’.
pacea ta este si pacea altora!
Nu intotdeauna !
Raspunsul este la mijloc!
“nu de moarte ma cutremur ci de vesnicia ei” (Vlahuta)
E un vers pe care il repeta des tatal meu. Cand a murit am fost langa el si l-am vazut trecand dincolo. Pentru el a fost ca o usurare. Pentru mine? Nu stiu … pe de oparte, durerea de a-l pierde, pe de alta parte am inteles ca intr-o zi oricum se termina aici pentru a continua in alta parte si ca nu e totuna daca ma pregatesc sau nu pentru asta. Vreau sa spun ca eu cred ca trebuie sa invatam, sa ne antrenam, pentru lumea in care vom trece.
Calatoria este blestemul nostru, al omului, nu trebuie sa ne fie frica!