Am vrut să iubesc răsăritul,
Dar, am ajuns să iubesc apusul;
Mi-am dăruit inima ţie,
Dar, am sfârşit luând-o;
Am aruncat un gând departe,
Dar, gândul s-a oprit lângă mine;
Am deschis ochii mari,
Dar, am sfârşit prin a-i închide;
Am atins mâna ta,
Dar, scânteia s-a pierdut aievea;
Am ascuns timpul,
Dar, s-a şters şi urma ta;
Am pierdut totul,
Dar, am păstrat inima.
D.G.CĂLINESCU
superba
🙂
Superb!!!
🙂
Important este să păstrăm, totuși, ceva, din irepetabilul experiențelor prin care trecem…
O poezie care atinge!
Asa este si menirea!
Prea ocupat cu iubirea? Ai dispărut în peisaj…:(
Am fost puţin mai ocupat! 🙂
Asta e ft buna!
🙂
So very enchantingly beautiful my brother!
🙂
superb! 🙂
Mulţumesc! 🙂
chiar mi-a mers la suflet!
Ma bucur!
Pingback: Liebster Award – Nominalizări |
🙂
Daca ai păstrat inima înseamna ca esti…inimoasă! Just kidding! Admirabilă poezie!
Doar inimos! Mulţumesc! 🙂